Omul castrat social

Oricît ar părea de necrezut foarte multă lume suferă de sentimente de neputinţă şi lehamite care se traduc prin stare de moleşeală, indiferenţă, somnolenţă persistentă etc. Mulţi nu cunosc cauzele acestor stări şi încearcă să le învingă cu ajutorul cafelei şi a băuturilor cu cafeină. Sunt oameni, cei mai mulţi, care se droghează zilnic cu aceste surogate de “chef de viaţă” şi cînd realizează acest lucru încearcă să o dreagă renunţînd sau diminuînd cantitatea de cafea.
Chiar zilele trecut cineva mi se plîngea: “Nu ştiu ce e cu mine, cred că sunt bolnav”. "De ce”, am întrebat? "Mă simt, aşa, moleşit, fără putere...”
În cuvintele de mai sus găsim şi o parte din explicaţiile simptomatologiei descrise. "Mă simt fără putere...”
Să observaţi diferenţa vizibilă dintre persoanele care vin din ţări străine ca SUA, Franţa sau Suedia, de exemplu, şi cele care provin din România. Trebuie să fii orb ca să nu vezi o diferenţă clară: starea de detaşare, bună dispoziţie şi bunăvoinţă a străinilor în raport cu grimasa românilor care cu greu şopteşte un “O zi bună”. De unde această detaşare şi largheţe la străini? Te-ai întrebat? Desigur ca nu. Poate că nici nu ai observat că ceva e putred la noi, deşi, azi, şi noi suntem acceptaţi în Comunitatea europeană şi în alte organisme de acest gen. Diferenţele există însă.
Detaşarea vine din sentimentul omului care se simte în forţă. Nu e vorba de forţa fizică sau de cea militară, nu e vorba de omul antrenat să ucidă sau să riposteze cu lovituri de arte marţiale. E vorba de omul care este tratat cu respect şi multă, foarte multă atenţie, de propriul său stat. Deci, de omul de masă, care nu este, însă, nimeni, un număr sau o cantitate neglijabilă sau, chiar, un substitut al "coşului zilnic”. Este omul real, care are drepturi, drepturi care i se respectă din oficiu, şi simte asta ca un soi de forţă - e ca şi cum ar zice "Mă simt în forţă”.
Omul occidental este cetăţean în state civilizate care se interesează de soarta lui şi îl respectă. Desigur că şi acest om poate avea lacune culturale, poate fi şomer, poate suferi pierderi afective grave, se poate îmbolnăvi etc. – totuşi el rămîne un reper şi un crez pentru statul său.
Nu acelaşi lucru putem spune despre români. Românii la ei acasă! Românii la ei acasă sunt intimidaţi de instituţii, „politicieni” corupţi şi cinici, “oameni de afaceri” apăruţi peste noapte, medici, avocaţi etc. Omul de tip român - poate fi numit aşa - este cetăţean doar formal. El are drepturi formale de care nimeni nu se sinchiseşte. Şi asta pentru că el trăieşte într-un stat formal, în care primează bunul plac personal şi nu legea şi civilizaţia. Un stat în care dictează indivizi care ne par adeseori căzuţi de pe alte planete, sau "veniţi cu pluta pe Bistriţa”! Indivizi lacomi şi inculţi, semianalfabeţi, obraznici şi megalomani etc.
Un astfel de om are sentimentul că este lipsit de forţă. Ca şi în dialogul citat mai sus, el poate remarca la un moment dat: “Mă simt fără putere” (desigur, gîndindu-se la aspectul pur fizic al lipsei de putere, adică la boală).
Formula “fără putere” evocă psihanalistului o alta, specifică meseriei: castrat. Într-un cuvînt, omul fără putere este omul castrat social. Lipsit de drepturi, umilit permanent, ameninţat, fără viitor, sau cu un viitor neclar, omul castrat nu poate avea alte sentimente decît sumbre.

Scris de Ioan Ionuţ

http://www.freudfile.org/psihanaliza/edito/41-2010/188-omul-castrat.html