miercuri, 24 decembrie 2008

Craciunul - Sfanta Sarbatoare a Nasterii Domnului


Ca în fiecare an, luminatul praznic al Nasterii Domnului nostru Iisus Hristos ne umple sufletul de o negraita bucurie duhovniceasca, pentru ca aceasta zi reprezinta împlinirea fagaduintelor si nadejdilor pe care Dumnezeu le-a dat oamenilor de la început, ca îndemn de calauza pe drumul ce duce spre mântuire.
Ascultând istorisirile minunate din Sfânta Evanghelie despre cele petrecute în noaptea sfânta a Nasterii, simtim în inimile noastre o tainica chemare de a porni cu cugetul pe urmele magilor de la Rasarit, cu ochii atintiti spre steaua calauzitoare spre Betleem, unde s-a nascut Hristos. Acolo, în pestera, în ieslea cea saraca, Pruncul nou-nascut a venit pe Pamânt sa sfinteasca pe om, sa-l faca salas dumnezeiesc. Împreuna cu pastorii auzim si traim si noi frumusetea fermecatoare a cântarii îngeresti: „Slava întru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamânt pace, între oameni bunavoire!”.
Aceste sfinte întâmplari din Betleem trezesc în sufletele noastre în primul rând recunostinta pentru nemasurata dragoste a Tatalui Ceresc fata de noi, oamenii, si pentru marea jertfa pe care a facut-o prin Fiul Sau ca sa ne mântuiasca. An de an bucuria sarbatoririi Nasterii Domnului pune stapânire pe întreaga noastra fiinta. Este, de fapt, partea comuniunii noastre la bucuria cea sfânta si fara de sfârsit a vietii dumnezeiesti, pe care o zugraveste Sfântul Apostol si Evanghelist Ioan când afirma: „Viata s-a aratat si am vazut-o si va marturisim si va vestim viata de veci, care era la Tatal si s-a aratat noua” (I Ioan 1, 2-3). Aceasta marturie exprima o lucrare vie, caci prin Întruparea si Nasterea Sa, Mântuitorul Iisus Hristos ne-a adus-o si ne-a împartasit-o ca viata dumnezeiasca, nemuritoare. Descoperindu-se oamenilor ca „pâinea vietii” (Ioan 6, 48) si lamurind ca aceasta pâine este Trupul Sau pe care îl va da pentru „viata lumii” (Ioan 6, 51), Mântuitorul Iisus Hristos a ridicat viata omeneasca la plinatatea vietii dumnezeiesti si a aratat, peste veacuri, ca viata este bunul si darul suprem de care trebuie sa se bucure nu numai omul, ci si întreaga faptura. Sarbatoarea Nasterii Domnului este, astfel, sarbatoarea vietii. Prin Întruparea sa, Fiul lui Dumnezeu ne-a descoperit valoarea si frumusetile vietii. Mântuitorul a venit în lume pentru a da un sens nou existentei omenesti.
„Ziua de nastere a Domnului este ziua de nastere a pacii”, spune un sfânt parinte al Bisericii, întrucât Fiul lui Dumnezeu a venit pe pamânt ca sa împace pe om cu Dumnezeu si pe oameni între ei. O frumoasa cântare bisericeasca îndeamna:
„Hristos se naste, mariti-L!
Hristos din ceruri, întâmpinati-L!
Hristos pe Pamânt, înaltati-va!”
Totul este bine când traim în liniste, iar bucuria noastra este deplina când avem siguranta zilei de mâine.
Hristos a coborât din ceruri, pentru ca noi sa-i iesim întru întâmpinare prin trairea virtutilor care duc la desavârsire. Sa avem, asadar, mereu în inimile noastre fiorul sfânt, trait de magii care au mers sa se închine Mântuitorului, aducând daruri Celui ce S-a facut om, pentru ca noi sa ne îndumnezeim prin credinta si faptele noastre.
Purtând în inimi si în cugete bucuria acestei sfinte sarbatori, va doresc tuturor sa o petreceti cu pace, sanatate si alese bucurii, potrivit datinilor strabune. Sa rugam împreuna pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Domnul vietii si al pacii, sa ne daruiasca toate cele ce ne sunt de folos, bucurându-ne de sarbatoare întru multi ani!

Sursa: http://www.bihor.ro/

7 comentarii:

cetatean spunea...

multumesc din suflet pentru cele spuse si scrise ,multumesc lui D-zeu ca te-a adus pe acest blog ca sa ne bucuri sufletul acum in prag de sarbatori.

cetatean spunea...

uite ca ne-a dat si noua D-zeu o bucurie sa avem parte de citeva cuvinte prin care sa ne aducem aminte sau unii sa invatam semnificatia sarbatorii de Craciun .
D-zeu sa dea sa-ti aduca aceste sarbatori tot binele din lume tie si celor dragi pentru ca pentru noi cei care citim si scriem pe acest blog (oamenii civilizati care stim sa purtam un dialog civilizat )ai reusit sa ne aduci multa bucurie in pragul acestor sarbatori

Vascau Bihor Romania spunea...

iti multumesc si eu pentru toate urarile si iti doresc si tie si familiei tale multe bucurii si fericire!!!
D-zeu sa ne ajute sa ne ducem la indeplinire toate planurile!!!

Craciun Fericit pentru toata lumea!!!

mrxmry spunea...

And if we don't hide here,
They're gonna find us.
And if we don't hide now,
They're gonna catch us when we sleep.
They're just spies,

my favorite besides "fix you"

have spectacular holydays! too late 4 that? ... and a galore new year!

Anonim spunea...

bine ca stiti sa-l criticati pe primar ca nu face nimic pt.vascau,dar cati primari au fost in vascau si nu au facut nimic doar interese personale,si acest primar a asfaltat satele varzarii de sus si jos urmeaza canalizarea si schimbarea conductei de apa,este usor sa scrii despre cineva dar tu ca persoana care critici esti asa de gospodar si la tine acasa sunt toate puse la punct EU NU CRED,bine ca vedem noi ce face vecinu.........dar ce sa mai spunem ca la D-na LEANA la posta zici ca a venit tornada CATRINA nici macar un beculet dar de ce sa puna,mai bine vede cate becuri sunt in oras, si ce sa mai vorbim ea cu nasu pe sus impreuna cu ficasa,ar fi mai bine ca in anul ce vine sa incercam sa fim mai buni si sa vedem reazizarile noastre si apoi a EDILILOR ORASULUI LA MULTI ANI.....

Vascau Bihor Romania spunea...

sunt de acord cu tine ca nici altii nu au facut mare branza pt orasul nostru, dar daca Primarul asta a facut "ceva" putea sa il faca mai bine...

am zis de la inceput ca pt ce a facut bine il respectam si il incurajam, dar pt ce nu a facut nu putem sa il ridicam in slavi.
eu personal consider ca putea face mai multe pt orasul nostru...ca am putea avea un oras mai curat si mai bine organizat iar eu as fi dispus sa ajut pt asta, asa ar putea fi toti dispusi sa ajute daca ar avea cine sa ii initieze...

cum e la mine acasa sau la altii nu prea conteaza insa cum este orasul nostru conteaza foarte mult...

pe viitor pt a putea face ceva bun avem nevoie de infrastructura...avem nevoie de imagine...avem nevoie de initiava celui care raspunde in numele nostru...
Daca este atat de ok acest primar inseamna ca se va stradui pe viitor sa faca ceva mai mult...si ne va face si noua caz...si in primul rand asteptam sa puna mana sa faca o schimbare...
daca ne gandim bine, in fiecare zi cate un pic...si schimbarea vine de la sine...nu? (azi curata parcul, maine curata strazile, poimaine pune cosuri de gunoi...etc)

te apreciez ca ai renuntat la cuvinte obscene...si v-as aprecia pe toti daca in loc sa barfim ne-am pune sa gasim o SOLUTIE...
ar fi spre binele tuturora: si a celor care sunt impotriva primarului si a celor care sunt cu el...

An Nou Fericit!!!

Vascau Bihor Romania spunea...

dati-mi voie sa va explic putin de ce spun ca ar fi putut face mai bine ceea ce a facut:
1. cand incepi ceva termina-ti treaba...du-o la bun sfarsit
2. cand faci ceva gandeste-te la viitor, nu numai la prezent...
ar fi trebuit sa se gandeasca la cum va fi orasul nostru si zona noastra pe viitor...nu numai ce este acum. Cu ajutorul domnului cred ca zona noastra se va dezvolta si nu va ramane pt totdeuna un anonimat...
drumul de Varzar trebuia facut ceva mai lat, pt ca pe viitor ar fi posibil ca sa fie un drum circulat...nu numai de sateni ci si de turisti...nu?
cum am zis si cu sala de sport...trebuia facuta o zona intreaga...un mic orasel...pe viitor sa se investeasca in niste cabane...sau o zona de camping...iar cu alte scoli din zona pe perioada de vacanta sa se organizeze tabere...tot felul de jocuri...sa aiba si copii nostri alte ocupatii...
curatenia orasului e imortanta pt ca cei care vin in vizita sau cei care trec prin zona sa vada ceva frumos...sa se duca vb ca se poate petrece frumos la noi in zona...si ca se poate vedea ceva la noi.
suntem la poalele muntilor, iar altii dau bani grei sa aiba ce avem noi, noi le avem de la D-zeu si nimeni nu se preocupa de imaginea noastra...

ar trebui pusa mai multa baza pe traditie...uitate la maramureseni...au atatia turisti, au atatea frumuseti si le stiu scoate in evidenta...(au si ei problema infrastructurii, ca doar e boala nationala) dar oricum...fac ceva pt a progresa, pt a iesi inainte...

stiu ce veti spune: oamenii gospodari, cu initiativa etc...dar la noi nu are cine sa fie, pt ca marea majoritate au plecat iar cei care au ramas o duc bine lingandu-i pe cei de "sus" sau cine mai stie...dar daca edilul, si cu cei care pot face o schimbare pt orasul nostru se culca pe o ureche...nu vom ajunge nicaieri...vom continua in aceeasi prostie si in acelasi necunoscut...

as putea continua mult si bine sa va spun parerile mele, uni le vor vedea bune altii rele insa mi-ar place ca acest primar sa priveasca viitorul...sa se gandesca si la copii lui care ar putea sa o duca mult mai bine in orasul in care s-au nascut...

trebuie sa ne gandim la viitor, cum vrem sa fie viitorul...si cate lucruri frumoase putem face pt ca viitorul sa fie mai bun...nu?

uite ca in ultima zi din an am reusit sa purtam cat de cat o discutie normala fara critici directe si personale si sunt mandru de asta...

eu v-am spus parerea mea...astept parerea voastra.

ps. stiu ca am zis ca voi face un plan, cu ceea ce consider ca s-ar putea face pt orasul nostru insa timpul este scurt...si nu am reusit sa fac decat un pic...pe viitor ma voi stradui sa il pun la punct...si cu ajutorul vostru voi reusi...