Pentru voi cu mare drag...

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înțeles că în toate împrejurările, mă aflam la locul potrivit, în momentul potrivit. Și atunci, am putut să mă liniștesc.

Astăzi, știu că aceasta se numește … Stimă de sine.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am realizat că neliniștea și suferința mea emoțională, nu erau nimic altceva decât semnalul că merg împotriva convingerilor mele.

Astăzi, știu că aceasta se numește … Autenticitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să doresc o viață diferită și am început să înțeleg că tot ceea ce mi se întâmplă, contribuie la dezvoltarea mea personală.

Astăzi, știu că aceasta se numeste … Maturitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să realizez că este o greșeală să forțez o situație sau o persoană, cu singurul scop de a obține ceea ce doresc, știind foarte bine că nici acea persoană, nici eu însumi nu suntem pregătiți și că nu este momentul …

Astăzi, știu că aceasta se numește … Respect.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să mă eliberez de tot ceea ce nu era benefic … Persoane, situații, tot ceea ce îmi consumă energia. La început, rațiunea mea numea asta egoism.

Astăzi, știu că aceasta se numește … Amor propriu.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să-mi mai fie teamă de timpul liber și am renunțat să mai fac planuri mari, am abandonat Mega-proiectele de viitor. Astăzi fac ceea ce este corect, ceea ce îmi place, când îmi place și în ritmul meu.

Astăzi, știu că aceasta se numește … Simplitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să mai caut să am întotdeauna dreptate şi mi-am dat seama de cât de multe ori m-am înșelat.

Astăzi, am descoperit … Modestia.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să retrăiesc trecutul şi să mă preocup de viitor. Astăzi, trăiesc prezentul, acolo unde se petrece întreaga viață. Astăzi trăiesc clipa fiecărei zile.

Și aceasta se numeste … Plenitudine.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înteles că rațiunea mă poate înşela şi dezamăgi. Dar dacă o pun în slujba inimii mele, ea devine un aliat foarte prețios.

şi toate acestea înseamnă … Să ştii să trăiești cu adevărat.

Poem scris de Charlie Chaplin

Omul castrat social

Oricît ar părea de necrezut foarte multă lume suferă de sentimente de neputinţă şi lehamite care se traduc prin stare de moleşeală, indiferenţă, somnolenţă persistentă etc. Mulţi nu cunosc cauzele acestor stări şi încearcă să le învingă cu ajutorul cafelei şi a băuturilor cu cafeină. Sunt oameni, cei mai mulţi, care se droghează zilnic cu aceste surogate de “chef de viaţă” şi cînd realizează acest lucru încearcă să o dreagă renunţînd sau diminuînd cantitatea de cafea.
Chiar zilele trecut cineva mi se plîngea: “Nu ştiu ce e cu mine, cred că sunt bolnav”. "De ce”, am întrebat? "Mă simt, aşa, moleşit, fără putere...”
În cuvintele de mai sus găsim şi o parte din explicaţiile simptomatologiei descrise. "Mă simt fără putere...”
Să observaţi diferenţa vizibilă dintre persoanele care vin din ţări străine ca SUA, Franţa sau Suedia, de exemplu, şi cele care provin din România. Trebuie să fii orb ca să nu vezi o diferenţă clară: starea de detaşare, bună dispoziţie şi bunăvoinţă a străinilor în raport cu grimasa românilor care cu greu şopteşte un “O zi bună”. De unde această detaşare şi largheţe la străini? Te-ai întrebat? Desigur ca nu. Poate că nici nu ai observat că ceva e putred la noi, deşi, azi, şi noi suntem acceptaţi în Comunitatea europeană şi în alte organisme de acest gen. Diferenţele există însă.
Detaşarea vine din sentimentul omului care se simte în forţă. Nu e vorba de forţa fizică sau de cea militară, nu e vorba de omul antrenat să ucidă sau să riposteze cu lovituri de arte marţiale. E vorba de omul care este tratat cu respect şi multă, foarte multă atenţie, de propriul său stat. Deci, de omul de masă, care nu este, însă, nimeni, un număr sau o cantitate neglijabilă sau, chiar, un substitut al "coşului zilnic”. Este omul real, care are drepturi, drepturi care i se respectă din oficiu, şi simte asta ca un soi de forţă - e ca şi cum ar zice "Mă simt în forţă”.
Omul occidental este cetăţean în state civilizate care se interesează de soarta lui şi îl respectă. Desigur că şi acest om poate avea lacune culturale, poate fi şomer, poate suferi pierderi afective grave, se poate îmbolnăvi etc. – totuşi el rămîne un reper şi un crez pentru statul său.
Nu acelaşi lucru putem spune despre români. Românii la ei acasă! Românii la ei acasă sunt intimidaţi de instituţii, „politicieni” corupţi şi cinici, “oameni de afaceri” apăruţi peste noapte, medici, avocaţi etc. Omul de tip român - poate fi numit aşa - este cetăţean doar formal. El are drepturi formale de care nimeni nu se sinchiseşte. Şi asta pentru că el trăieşte într-un stat formal, în care primează bunul plac personal şi nu legea şi civilizaţia. Un stat în care dictează indivizi care ne par adeseori căzuţi de pe alte planete, sau "veniţi cu pluta pe Bistriţa”! Indivizi lacomi şi inculţi, semianalfabeţi, obraznici şi megalomani etc.
Un astfel de om are sentimentul că este lipsit de forţă. Ca şi în dialogul citat mai sus, el poate remarca la un moment dat: “Mă simt fără putere” (desigur, gîndindu-se la aspectul pur fizic al lipsei de putere, adică la boală).
Formula “fără putere” evocă psihanalistului o alta, specifică meseriei: castrat. Într-un cuvînt, omul fără putere este omul castrat social. Lipsit de drepturi, umilit permanent, ameninţat, fără viitor, sau cu un viitor neclar, omul castrat nu poate avea alte sentimente decît sumbre.

Scris de Ioan Ionuţ

http://www.freudfile.org/psihanaliza/edito/41-2010/188-omul-castrat.html

Recenzie

STUDENT: DOLOG VALENTIN ANDREI
INDRUMATOR: as. arh. DEMETRESCU BOGDAN
TITLUL TEMEI: CENTRU PENTRU PERSOANE VARSTNICE
AMPLASAMENT: ORAS VASCAU; JUDETUL BIHOR

Orasul Vascau (maghiaraVaskoh, din vas „fier” şi kohó „furnal”), este situat in depresiunea Beiusului pe cursul superior al Crisului Negru in judetul Bihor. Este atestat documentar in 1552 si poarta titlul de oras de la 1956, in prealabil localitatea a fost plasa raionului Crisana. Suprafata orasului este de 6500 ha si populatia actuala numara 3000 de locuitori.
Limitele fizice ale “Tarii Beiusului” sunt Masivul Bihor la Est, Muntii Codru-Moma la Vest, Dealul Mare la Sud si DealurileCrisene la Nord. Acest areal imprejmuit are o frumusete aparte, poseda bogatii naturale (ape termale, minereuri, marmora si granit), clima blanda, ape de calitate. Din patrimoniul natural al acestei zone fac parte Platoul carstic Padis, Stana de Vale, Statiunea Vartop-Arieseni, Pestera Ursilor, Valea Sighistelului, Groapa Ruginoasa, Statiunea Moneasa, Baile termale Beius.
Intreaga zona abunda in cultura traditional putin valorificata, intre indeletnicirile pastrate pana in prezent s-ar putea numara, olaritul, fabricarea şi valorificarea varului, cioplitul în piatra de marmura, cojocaritu, cioplitul în lemn, zidaritul şi dulgheritul, moraritul, fabricarea şi valorificarea băuturilor spirtoase, creşterea vitelor.
Situatia socio-economica actuala s-a deterioarat dupa caderea comunismului , a industriilor grele (minerit, prelucrare marmura, constructii de masini) si a intreprinderilor de comert, iar in prezent singura speranta este cea oferita de grupul de firme - European Drinks Holding, dar si aceasta fara de concurenta, a dus la insatisfactia localnicilor. Acestia la inceputul anilor 2000 au emigrat masiv spre Spania si Italia, pentru un trai mai bun, dar de unde o mare parte au facut cale intoarsa in ultimul an din cauza crizei economice.
Marele miraj al revenirii era intretinut de dorinta de a deveni patroni ai unor firme de constructii in Romania, lucru ce s-a dovedit a nu fi viabil si astfel avem o populatie activa, relativ-imbatranita, disponibila , intr-o zona linistita, pitoreasca , dar lipsita de perspective de dezvoltare.

Azilul – Oras; Orasul-Azil

Omenirea traverseaza o perioada a vitezei, a stresului si a lipsei de timp si odata cu aceasta se distruge idea familiei traditionale (in civilizatia occidentala) tot mai multe cupluri tinere sunt dispuse sa plateasca persone pentru a avea grija de proprii parinti, acestia sunt insingurati de cele mai multe ori in orase mari, aglomerate, unde socializarea si increderea sunt imposibile.
Functiunea la care ma voi referi in proiectul propus este una legata modul de viata al personelor varstnice, fara a fi un azil propriu-zis, deoarece zona studiata se intinde pe intreaga suprafata a orasului in lungime de aproximativ 3 km.

Astfel intreg orasul ar putea deveni “promenada” viitorilor ocupanti in parcursul lor de la locurile de cazare spre diferitele obiective ale orasului sau ale centrului destinat lor.
Orasul pune la dispozitia batranilor intreaga platforma de desfasurare a unei vieti normale, sociale, cu: parcuri, sala cinematograf, biblioteca, sala de sport acoperita, stadion, teren de tenis, lac, gara, piata agroalimentara (autentica si bio) , si intreaga ospitalitate a localnicilor. Comunitatea putand fi deservita de viitoarele functiuni propuse ce pot fi oferite in cantina-restaurant (sala de nunti si evenimente), etc.
Astfel azilul nu ar mai fi deloc o inchisoare pentru ocupanti, ci un loc nou primitor, linistit, pitoresc, unde varstnicii nu se vor simti singuri precum in propriile locuite aici interactionand atat intre ei cat si cu localnicii, astfel pot cunoaste o cultura diferita, pot avea experiente noi si toate acestea intr-un loc prietenos, pasnic si linistit, precum localitatea studiata de mine.
Cei ce s-ar putea ocupa de batrani, sunt chiar viitorii lor concitadini, astfel s-ar asigura o comuniune intre acestia, cei dintai ar avea o ocupatie, iar cei din urma o familie. Localnicii ar putea sa-si valorifice produsele bio catre noii vecini, un bun motiv al bunei intelegeri.
Functiunile propuse pentru aceasta tema ar fi: zona de zi- ce cupride restaurantul -cantina cu bucatarie , un loc de loisir interior, administratie, o zona de infirmerie si tratament, minim 5 locatii pentru cazare raspandite in oras in puncte strategice pentru a realiza o promenada, care sa se bucure de obiectivele orasului.
Cazarea batranilor sa se realizeze impletita cu locuirea pentru a putea interactiona cu vecinii in cadrul comunitatii locale, pe cat posibil in locuinte existente.
Zona de zi -sa se gaseasca in central localitatii, pe malul Crisului Negru avand in vecinatate: institutiile administrative, institutiile culturale, parcul mare, piata agroalimentara, brutaria. Functiunea principala este cea de cantina, dar spatiul sa permita si organizarea de evenimente atat destinate ocupantilor permanenti cat si sa permita sporirea profitului centrului prin inchirierea spatiului.
Intre determinantii alegerii aceastei localitati ar fi facilitatile proximitatii acesteia avand acces usor cu ajutorul trenului si autobuzelor ce leaga localitatile de pe albia Crisului Negru, facand usoara mobilitatea persoanelor , intre aceste facilitati orasul Beius cu strandul termal, localitatea Stei centrul economic al zonei, salba satelor Crisene cu traditiile lor inca vii, o zona multiculturala, multietnica, ecumenica si cu oameni gospodari.
Orasul Vascau are nevoie de aceasta functiune , azilul are nevoie de o astfel de zona in care sa se gaseasca, batranii au nevoie de o familie, localnicii au nevoie de locuri de munca…astfel, un circuit inchis al nevoilor si al satisfacerii acestora.

Discutie incendiara

Incredibil dar adevarat, Urban Iulian dezvaliue adevarul despre Romania noastra cea vanduta si revanduta!!!

http://www.urbaniulian.ro/2009/12/04/discutie-incendiara-piata-imobiliara-romaneasca-se-va-prabusi-in-2010-afla-cine-sunt-cei-care-trag-sforile-din-umbra-pentru-a-cumpara-pe-nimic-activele-majore-ale-romaniei-in-2010-cum-au-fost/

Astazi e ziua mea!

Zi frumoasa ca mine...tra lalala tra lalala.
Da, uite ca a trecut un an de cand intr-o noapte tarziu mi-a venit ideea de a face acest blog, idee pornita din nemultumirea mea fata de tot ce se intampla in acest oras, pt mine fiind un "colt de rai" (mi-am permis iar sa o citez pe Georgia).

Ei, in acest an am inteles ca multe lucruri nu se schimba, ca multi oameni sunt manipulati si nici ei nu stiu asta.
Vi s-a intamplat vreodata sa aveti totul si sa nu stiti ca il aveti? Si intr-o zi (multi ar spune din senin) acel tot pe care il ai dispare, si pur si simplu de abia atunci incepi sa iti dai seama de tot ceea ce ai avut?
Te trezesti ca mancarea nu mai are gust, ca zambetul nu iti mai straluceste la fel si ca te simti pur si simplu incomod in orice situatie...nu iti gasesti locul.
Da, cam asa a fost cand mi-am dat eu seama cat de important este pentru mine "locul meu".

Doar fiind departe am reusit sa inteleg de ce se deterioreaza orasul nostru. Am inteles si ca este important sa puna fiecare de la el si sa nu mai permitem sa se continue "distrugerea".
Putinul tau cu putinul meu pot face minuni si nu o sa ma linistesc pana nu voi aduce un pic de viata orasului meu iubit, indiferent de cat timp va trebui sa treaca.

Ca si o concluzie va spun ca bunica mea mi-a comentat prin telefon ca: "e unu din oras, care scrie pe net."
Eu am ras si am intrebat din nou: ce face?
Si ea a zis: "scrie pe net, despre oras..." si cu o rasuflare ingrijorata zice "poate mai exista o sansa sa faceti ceva, voi pruncii mei ca noi am facut ce s-a tinut de noi!"

Tu mai acorzi o sansa acestui oras? Daca da, poti impartasi cu noi aici prima schimbare pe care a-i face-o in acest oras?

In trecut, Vali si-a impartasit cu noi dorinta lui de a schimba statuia "euroului necunoscut". Poate reusim sa mai gasim talente ascunse printre noi.

Un mic indemn

Fericirea si datoria implinita
Totul este neinchipuit de simplu. Dumnezeu, ca expresie absoluta a Frumosului, Binelui, Progresului, Pacii, Iubirii ne invata prin vocile profetilor si ale maestrilor ca avem de indeplinit o singura conditie, pentru a-L cunoaste si mai ales pentru a-L intelege: respectarea datoriei.
Esti medic, preot, actor, politist...om. Fa-ti datoria!
Stricaciunea a inceput cand am uitat cine suntem, de unde venim si incotro ne indreptam. Pe toti ne leaga aceeasi energie vitala, ne supunem, indiferent de religie, semintie, sex, orientare politica acelorasi legi universale si avem o singura moneda pentru a ne masura cea mai de pret avutie: Fericirea!

Priveste atent inlauntrul tau...si raspunde-ti sincer. Esti cu adevarat fericit?

http://www.codulluioreste.blogspot.com/

Un fior!

Astazi, dintr-un motiv necunoscut de mine, am patruns in spatiul virtual decis sa caut mai multe detalii despre Georgia...si cum sa o fac altfel daca nu rasfoind paginile ei, printre care www.metamorfoze.eu

Sunt pur si simplu impresionat de frumusetea spiritului ei, de profunzimea ei, toate acestea fiind usor de recunoscut in munca ei. As fi putut sa ii spun toate aceste lucruri intr-un mail, insa am preferat sa o fac aici, pe acest blog, tocmai pt ca avem atata nevoie de oameni ca si ea, oameni care sa daruiasca fara sa astepte insa nimic in schimb.

Ce am constatat sigur este ca nu numai ea a reusit sa se metamorfozeze, ci ii inspira si pe altii din jur sa o faca la randul lor. Presupun ca daca as incepe sa ii multumesc, ar fi in zadar, asa ca ii dedic acest articol pt a-i reaminti cat este de minunata, cat de frumoasa este munca ei, si eu personal o incurajez sa nu se opreasca, sa continue sa viseze, sa creeze...pentru ca noi toti sa reusim sa ne metamorfozam alaturi de ea.

Nu ma pot abtine, si trebuie sa impart si cu voi un articol de la ea din pagina care mi-a ramas in suflet...parca se leaga cu ceea ce eu simt acum.

Cu bani poti sa ai orice?!
“Cu bani poti sa ai orice, se spune. Nu, nu se poate. Poti sa cumperi mancare, dar nu pofta; medicamente, dar nu sanatate; paturi moi, dar nu somn; cunoastere, dar nu intelepciune; stralucire, dar nu confort; distractie, dar nu bucurie; colegi, dar nu prietenie; servitori, dar nu fidelitate; par carunt, dar nu onoare; zile linistite, dar nu pace. Coaja tuturor lucrurilor o poti obtine pe bani, dar nu samburele. Asta nu poate fi obtinut pe bani“.

(Arne Garborg)

Trezirea La Punctul Zero

"În momentele cheie ale istoriei omenirii, ni s-a oferit o înţelepciune care a dat forţă amintirilor noastre legate de cele mai mari potenţiale pe care le avem. Momentul de faţă – de trecere de la o era la alta – este unul dintre acestea.

Tradiţiile vechi ne amintesc că noi trăim într-un ciclul de schimbări care a început cu aproape 200.000 de ani în urmă. Fiecare ciclu a însemnat o trecere de la o era la alta. Acum, voi faceţi parte din aceasta schimbare.
În această perioadă în care se trece dincolo de religii, de ştiinţă şi tradiţii mistice, trăim experienţa unei modificări dramatice a planetei Pământ, care se manifestă ca modificări în tiparele noastre de somn, în sistemul imunitar, în cadrul relaţiilor personale şi a modului de a percepere a timpului.
Voi sunteţi atât deschizători de drum, cât şi cei care ajutaţi la această schimbare, împingând limitele experienţei umane spre un loc în care nu a mai fost nimeni, niciodată. Pe plan individual, trăim fiecare zi ca pe o oportunitate de a ne afirma viaţa. Împreună, noi dăm naştere unei noi înţelepciuni, pe măsură ce procesul înaintează.
Vă invit să explorăm această înţelepciune prin Trezirea la Punctul Zero: o iniţiere colectivă."




*Am găsit acest articol frumos, despre acest documentar pe blogul rEvoluţia Interioară http://georgeenea.blogspot.com/2008/12/gregg-braden-awakening-to-zero-point.html

Sper din suflet sa aveti rabdare sa vedeti acest documentar pana la final!

Povestea Lucrurilor

Prima parte:



Partea a doua


Asadar dragi prieteni,
Incep azi primul ciclu de postari care sper eu sa va placa si sa va aduca un dram de lumina in vietile...intunecate de materialismul si consumismul tipic acestui secol in care traim.

Cand renuntam sa mai traim dupa regulile acestei civilizatii false, nu ii mai imbogatim in nestire pe cei din varful piramidei, si fara indoiala scara valorilor personale este crunt schimbata.

In urma cu ceva timp ma intrebam cum poate cineva sa isi lase viata de la oras si sa se intoarca la tara...acolo unde nu ai intrezari posibilitati de a-ti face un viitor mai bun...ei! acum inteleg!

Eu zic sa ne gandim intens la cat de importanta este protejarea a ceea ce avem.
Taierea padurilor, imprastierea gunoaielor nu face altceva decat sa distruga "raiul" pe care insusi D-zeu l-a lasat.

Va doresc lumina in suflet!

Adevar: SENTIMENTUL ROMANESC AL ISTERIEI

Va supun atentiei textul lui Mircea Cartarescu: Sentimentul romanesc al isteriei. Cititi si reflectati...
...........................................................
"N-am crezut niciodata in specificul national, in "sentimentul romanesc al fiintei", in tot ceea ce filozofii culturii si psihologii maselor ne-au atribuit ca sa ne distinga de alte popoare.

Nu cred ca suntem mai ospitalieri decat altii, mai harnici sau mai hoti. Nu-mi pare nici bine, nici rau ca sunt roman. Uneori regret ca nu m-am nascut elvetian, dar imediat imi aduc aminte ca as fi putut sa ma nasc ugandez.
Suntem si noi, romanii, undeva "la mijloc de rau si bun", cum scria Ion Barbu, un neam sub soare, nici prea-prea, nici foarte-foarte. Daca n-am luat nici un premiu Nobel, in schimb am inventat stiloul. Daca zidul ni s-a prabusit peste noapte, ne-am apucat, cuminti, a doua zi sa-l ridicam la loc, si tot e ceva. Am fi putut, in definitiv, sa-l lasam in plata Domnului de zid si sa ne caram cu totii in alta parte...

Cu toate astea, exista ceva specific romanesc, ceva atat de adanc in firea noastra, a celor care traim azi pe acest plai de dor, incat m-as hazarda sa spun ca este insasi esenta "romanismului" in acest moment istoric. Este cercul vicios al isteriei provocate de stres si al stresului provocat de isterie. Dati-mi voie sa fiu, in continuare, mai explicit.

Daca traiesti numai in Romania, e posibil sa nu-ti dai seama ca e ceva in neregula cu lumea din jur. Ai culoarea mediului si te misti o data cu el. Esti una cu toti ceilalti. Dar daca te intorci, dupa o vreme indelungata, in tara e cu neputinta sa nu fii izbit de cat de anormala e umanitatea de aici. De cat de chinuiti sunt oamenii si de cat de rai devin din cauza asta. Nu se poate sa nu fii uluit de faptul, de pilda, ca una dintre cele mai raspandite strategii de supravietuire e mitocania agresiva. In orice tara civilizata oamenii incearca sa-si menajeze nervii cat se poate de mult. Sunt prevenitori unii fata de altii in forme duse aproape pana la caricatura. Si-au dezvoltat zambete sociale si ritualuri de contact care sa elimine, practic, posibilitatea oricaror conflicte. Cand cineva te contrazice, ii zambesti si spui: "We agree to disagree" ("am cazut de acord ca nu suntem de acord"). Cand cineva te calca pe picior, te grabesti sa-ti ceri tu scuze. O ipocrizie blanda si surazatoare te intampina peste tot, ca un balsam care alina toate ranile si satisface toate susceptibilitatile. Aceasta ipocrizie poarta numele de politete si e esentiala pentru fluidizarea substantei sociale.

Romanul nu este asa pentru ca nu poate fi, obiectiv, asa. Pentru ca la noi, daca esti bun, esti calcat in picioare. Sa ne imaginam o tanara care devine vanzatoare. Isi iubeste meseria si isi propune sa fie cat mai draguta si mai serviabila cu clientii. Zambetul profesional, acel zambet care vinde marfa, i se va sterge insa curand de pe fata dupa ce vreo cinci-sase insi ii vor tranti cate-o badaranie sau vor incepe sa urle la ea ca nebunii, chiar din prima zi de lucru. Sunt toate sansele ca dupa o luna de zile zambetul sa-i dispara complet, iar dupa un an sa avem vanzatoarea noastra standard, acra si scarbita, care te repede de nu te vezi. Badaranii de care-am vorbit nu sunt nici ei badarani din nastere. Si ei sunt bieti oameni la care s-a urlat si care-au fost umiliti de cand se stiu. Au devenit scarbosi pentru ca au simtit pe pielea lor ca nu tine sa fii dragut cu ceilalti. Pentru ca, la toate ghiseele, au rezolvat numai urland. Pentru ca doar fiind mitocani au avansat social, calcand peste cei blanzi. In armata, soldatii sunt extrem de chinuiti "in perioada" de sergentii lor. Cand ajung ei insisi sergenti, ii chinuiesc pe noii recruti si mai abitir. Si tot asa, in toate straturile sociale si la toate nivelurile, romanii isi sunt propriii calai si propriile victime intr-o societate profund alienata psihic, o societate isterica.

Cred ca asta ne distinge, ca romani, in lume, la ora actuala: tensiunea continua la nivelul vietii cotidiene. Starea continua de explozie, care ne provoaca ulcere si atacuri cerebrale. Conflictul generalizat al fiecaruia cu fiecare. Nu vreau sa spun prin asta ca suntem fundamental rai. Fireste, ne-au impins spre asta saracia si lipsa de orizont, carentele de educatie, perplexitatea maselor taranesti dezradacinate si aduse in ghetourile marilor orase. Pot fi si alte explicatii obiective. Dar e inca ceva, mai subtil, mai intunecat in tot acest chimism social. Inraiti de lumea in mijlocul careia traim, cu timpul incepe sa ne placa sa fim rai. Sadismul nostru rabufneste atunci in insulta si obscenitate. Incepem sa ne mandrim cu grobianismul nostru si, exhibitionisti ai moralei, ne dezbracam voluptuos de caracter in aplauzele excitate ale publicului. Curand, devenim la fel de cinici, la fel de incapabili de a distinge binele de rau ca tarfele, securistii si noii imbogatiti. Ascensiunea (sau doar supravietuirea) noastra sociala e marele premiu castigat cu pretul mitocaniei noastre.

Iar cercul acestei nevroze nationale nu ar putea fi spart decat printr-o lunga terapie care, ca orice demers psihanalitic, ar fi lunga, scumpa si cu un rezultat incert. Nu cred ca ne-o putem permite deocamdata".

Multumim Georgia http://www.carpinet.net