„Esti cool si daca vorbesti corect"

Marius Sala (n. 8 septembrie 1932, Vascau, judetul Bihor) este unul dintre cei mai cunoscuti lingvisti romani, membru titular al Academiei Romane din 2001, vicepresedinte al ei din 2005.
Din 1994 este si directorul Institutului de Lingvistica „Iorgu Iordan - Al. Rosetti". Este doctor Honoris Causa al Universitatilor din Arad, Craiova, Oradea si Timisoara. Profesor invitat la Universitatile din Heidelberg, Ciudad de Mexico, Koln, Frankfurt, Oviedo, Malaga, Madrid si Udine. Sustine cursuri si seminarii la Universitatea din Bucuresti, Universitatea Crestina „Dimitrie Cantemir" din Bucuresti, Universitatea de Vest si Institutul „Tibiscus" din Timisoara. Redactor responsabil la o serie de lucrari fundamentale: Dictionarul limbii romane, Dictionarul etimologic al limbii romane, Istoria limbii romane, Micul dictionar academic. Este initiatorul si coordonatorul seriilor „Etymologica" si „Limba romana" la Editura Univers Enciclopedic. Din 1990, este directorul Biroului din Romania al Uniunii Latine. A fost, de asemenea, director al Pavilionului Romaniei la Expo '92 de la Sevilla si comisar general al Pavilionului Romaniei la Expo '98 de la Lisabona.

- Domnule academician, mai pune cineva astazi pret pe lingvistica?
- Nu stiu ce sens acordati dumneavoastra termenului „lingvistica». Daca va referiti la folosirea corecta a limbii romane, raspunsul este unul, dar daca va referiti la disciplina al carei obiect de studiu este evolutia istorica a limbii romane si comparatia cu alte limbi (romanice, germanice, slave etc.), raspunsul este altul. Cu privire la primul aspect, limba romana a ajuns sa se „strice", cum ii place sa spuna unui coleg de academie, din diverse motive: multi vorbitori sunt „grabiti", nu mai citesc cartile bine scrise, care constituie modele de exprimare corecta si nuantata, ci doar privesc la televizor, unde se aud texte cu un vocabular limitat, care contin frecvent greseli de limba; altii, dornici sa arate ca stiu o limba straina, folosesc din snobism cuvinte si constructii straine, in special americanisme. Cu privire la celalalt aspect, am remarcat ca nu mai exista un interes real nici pentru istoria limbii noastre, pentru ca putini mai sunt sensibili la ideea ca romana continua latina. O data, cand am vrut sa fac si eu ce faceau reprezentantii Scolii Ardelene, adica sa arat ca romana are o origine „nobila", fiindca provine din latina, una dintre limbile de cultura ale umanitatii, cineva mi-a raspuns pe scurt: „Si ce daca?". Acum ne intereseaza globalizarea.
N-as vrea sa ramanem insa la aceasta imagine sumbra. Am ajuns la concluzia ca, in aceasta lume grabita, lingvistii trebuie sa se adreseze publicului larg cu articole si carti de mici dimensiuni, scrise intr-un stil accesibil. Contributiile mele din revista „Magazin istoric" apar intr-o rubrica numita „Pastila de cuvinte". Constat ca prezinta interes temele privind istoria cuvintelor, „aventurile" cuvintelor, cuvintele calatoare; pentru scrieri de acest fel sunt oprit pe strada si, mai mult, chiar sunt indemnat sa continuu. N-am fost niciodata oprit pe strada pentru studiile mele de fonetica istorica!

- Unde se afla cercetarea romaneasca in acest moment?
- Cercetarea din domeniul lingvisticii se desfasoara mai ales in institutele din Bucuresti, Cluj, Iasi si Timisoara ale Academiei Romane. Institutul de Lingvistica „Iorgu Iordan – Al. Rosetti" din Bucuresti a reusit sa dea lucrarile fundamentale pe care si le-a propus Academia Romana inca de la infiintarea ei, in urma cu 142 de ani. Dictionarul academic, realizat in colaborare cu institutele din Cluj si Iasi, va fi publicat integral pana la sfarsitul anului, cand vor aparea ultimele volume din cele 36 pe care le numara lucrarea. Gramatica limbii romane a aparut in mai multe editii, tinand pasul cu evolutia teoretica si metodologica a domeniului; ultima gramatica academica a limbii romane, in doua volume, este cea din 2005 (cu un tiraj revizuit aparut in 2008). Lucrarile de ortografie elaborate de-a lungul timpului au reflectat diversele reforme ortografice; ultima, cea din 1992, este oglindita in Dictionarul ortografic, ortoepic si morfologic aparut in 2005. In concluzie, putem spune ca limba romana are acum toate lucrarile de baza.
Acestea nu sunt insa singurele lucrari realizate in institutele academice de lingvistica. S-au facut atlase lingvistice si dictionare toponimice; la Bucuresti se elaboreaza o istorie a limbii romane, se fac editii de texte vechi romanesti si dictionare bilingve, se lucreaza la Tratatul de formare a cuvintelor in limba romana (derivarea cu sufixe), se studiaza dinamica limbii romane actuale (aceasta din urma, la fel ca gramatica limbii romane, in colaborare excelenta cu Catedra de limba romana de la facultate).

- Nu poate Academia Romana sa faca presiuni pentru ca limba romana si limba latina sa se studieze mai aprofundat in scoli?
- Academia Romana nu poate face „presiuni" pentru impunerea unor anumite politici didactice. Tot ce putem face este sa oferim „instrumentele" adecvate pentru predarea limbii romane in scoli. Un exemplu recent, in acest sens, este brosura intitulata Esti cool si daca vorbesti corect, o lucrare de cultivare a limbii romane redactata intr-un stil mai degajat (si deci mai atragator) de cativa tineri lingvisti din Bucuresti, care prin grija Ministerului Invatamantului a fost difuzata in toate scolile, spre a fi folosita ca material auxiliar in predarea limbii romane. Cand este vorba de latina, lucrurile sunt mai greu de urnit, desi am aratat care este importanta latinei pentru istoria limbii noastre. Interesul major se indreapta acum mai ales spre stiintele exacte. Este o tendinta care se manifesta si in alte tari.

- Ce va este cel mai aproape de suflet, in afara de lingvistica?
- Am descoperit, acum zece ani, ca pot scrie portrete. In 1999, cand am sarbatorit 50 de ani de la crearea institutului, am facut, intr-un volum editat cu acel prilej, portretele a trei inaintasi: Iorgu Iordan, Al. Rosetti si I. Coteanu. Unii colegi mi-au spus atunci ca am reusit sa surprind si sa descriu cu har particularitatile caracteristice fiecarei personalitati. Pe primii doi i-am prezentat si in discursul meu de receptie la Academia Romana, tinut pe 6 ianuarie 2006 si intitulat Cei doi stalpi ai intelepciunii (urmand modelul lui Plutarh care, in Vietile paralele, i-a prezentat pe Alexandru cel Mare si pe Caesar). Am mai scris si portretele unor profesori, colegi sau prieteni, pe care le-am adunat intr-un volum de Portrete, tiparit in 2006 la Universitatea din Suceava (cea de-a doua editie, aparuta in 2007, cuprinde 47 de portrete). In ultimii doi ani, la aniversari sau cu prilejul unor triste comemorari, am mai scris vreo 15 portrete. Constat acum ca adeseori, cand intalnesc o persoana interesanta, sunt tentat sa-i schitez portretul. Cred ca intr-o buna zi o sa-mi fac si un autoportret!

- Cu mai bine de cinci ani in urma ati publicat, mai multe saptamani la rand, o seama de Confesiuni in Ziarul de Duminica. Alaturate altora, cand vor aparea acestea intr-un volum?
- Am facut, intr-adevar, mai multe „confesiuni" in cursul anilor, in interviuri sau cu ocazia acordarii titlului de doctor Honoris Causa la unele universitati. M-am confesat si la Academia Peruana, la primirea mea ca membru corespondent (in 2005). Confesiunea in care m-am implicat sufleteste cel mai mult este cea din discursul de receptie la Academia Romana amintit, cand am aratat ce datorez celor doi mari maestri ai mei, Iorgu Iordan si Al. Rosetti. Despre amandoi am vorbit si in doua mici seriale: Calatorind in viata cu Al. Rosetti (in „Magazin istoric" 2004, numerele 446-453) si Calatorind in viata cu Iorgu Iordan (in „Magazin istoric" 2005, numerele 460-465). Nu m-am gandit sa le adun intr-un volum. Acum, cand imi sugerati ideea, imi dau seama ca cei doi maestri ai mei ar aparea aproape in fiecare text. Fara ei n-as fi devenit ceea ce sunt astazi. Ramane insa sa gasesc editorul dispus sa publice astfel de texte.

- Ati publicat, cu ani in urma, un volum uimitor, care se intituleaza „Aventurile unor cuvinte romanesti". Care credeti ca este cuvantul care a avut cea mai fascinanta aventura?
- Ma bucur ca ati caracterizat cu adjectivul uimitor primul volum din cele doua intitulate Aventurile unor cuvinte romanesti. Ele sunt, alaturi de cartea De la latina la romana, cele in care am pus mult suflet cand le-am scris.
As da doua exemple de situatii interesante. Primul se refera la faptul ca patru cuvinte romanesti provin, la originea indepartata, din acelasi cuvant grecesc tarziu, si anume pyxis „cutie": boxa „despartitura, compartiment" ajuns la noi din fr. box „boxa la teatru sau la grajd", bucsa „captuseala metalica in interiorul unui butuc de roata" luat din ucraineana (buksa), busola venit la noi din fr. boussole si pusca imprumutat din maghiara.
Al doilea exemplu se refera la istoria cuvantului latinesc verbum „cuvant", care s-a pastrat izolat doar in unele dialecte romanice. Locul lui a fost luat de parabola, imprumutat din greaca, care la inceput a indicat actiunea de a pune un obiect alaturi de altul, deci de a face o comparatie. In textele crestine vechi (mai ales in Evanghelii), termenul era folosit pentru a denumi alegoriile, comparatiile prin care Hristos isi preda invataturile. Parabola a ajuns sa insemne „cuvantul" lui Hristos si apoi s-a extins la sensul de „cuvant", in general. Lat. parabola a devenit fr. parole, it. parola, sp. palabra. Este exemplul clasic pentru a arata influenta latinei crestine asupra latinei. In romana nu s-a transmis acest cuvant, pentru ca in secolul 5, cand apar textele crestine cele mai importante, legaturile dintre fosta provincie Dacia si restul latinitatii slabisera. Avem, in schimb, cu acest sens un alt cuvant latinesc, conventus, „adunare, reuniune", care in Occident n-a fost mostenit, ci imprumutat din latina ecleziastica, cu sensul de „manastire": fr. couvent, it., sp., port. convento. Evolutia de sens din romana, de la „adunare" la „cuvant", dat fiind ca termenul cuvant este mostenit din latina, se gaseste si in alte limbi balcanice (neogreaca, albaneza, bulgara, sarba); este deci un fapt balcanic.

- Ne puteti vorbi si de planurile de viitor?
- Voi continua colaborarea lunara la cele doua reviste de istorie „Magazin istoric" si „Historia", pentru ca am convingerea ca lingvistii (si numai ei) trebuie sa coboare in agora si sa explice publicului larg de unde vine limba noastra, care este originea cuvintelor romanesti. Am constatat ca prin materialele din cele doua reviste pot face acest lucru. Din aceeasi dorinta, de a continua lucruri incepute, pregatesc pentru la toamna al treilea volum din seria Aventurile unor cuvinte romanesti. Sper ca o sa va placa la fel de mult. Adun material si pentru un alt volum de portrete. In toamna acestui an va aparea, la Editura Meronia, un volum cu un titlu sugestiv: Cuvintele – mesagere ale istoriei; in el ma ocup mai ales de cuvinte romanesti. Nu pot sa nu anunt o surpriza: voi participa activ la inaugurarea unei noi serii numite „Viata cuvintelor", la care vor colabora cativa colegi de-ai mei. Primele doua volume vor aparea, sper, la targul de carte din toamna, publicate de Editura Humanitas.
Vorbind despre proiecte, nu pot uita marile lucrari colective ale Institutului pe care il conduc. Este vorba, in primul rand, de reluarea redactarii primelor litere (A-C, F-L) din Dictionatul-tezaur al limbii romane, care au fost elaborate la inceputul secolului trecut, la Cluj, de echipa condusa de S. Puscariu si care trebuie sa fie aduse la zi din punctul de vedere al informatiei si al metodei, pentru ca Dictionarul academic sa devina o lucrare unitara. Zilele acestea, conducerile celor trei institute s-au reunit si au decis ca literele A si B sa fie elaborate la Bucuresti, litera C la Iasi si literele F-J la Cluj.
La Bucuresti, am initiat un Tratat de istorie a limbii romane, conceput in trei volume, care va fi gata, intr-o prima forma, la sfarsitul acestui an. Sper ca intr-un viitor interviu sa-l pot prezenta. Tot la Bucuresti am inceput un dictionar etimologic, al carui prim volum (A-B) va fi gata pentru tipar la sfarsitul anului.
Aceste trei lucrari, in care sunt implicat ca redactor responsabil, nu sunt singurele la care se lucreaza in Institut. La celelalte sunt, cum le place unora sa spuna acum, manager. Despre ele, cu alt prilej.

- Ultima intrebare poate fi indiscreta: de care dintre cartile dvs. va simtiti cel mai atasat?
- Cartea De la latina la romana ocupa acest loc privilegiat. Este o carte pe care am scris-o din intamplare. Mi s-a cerut sa redactez o istorie a limbii romane pentru a fi inregistrata pe casete audio; era conceputa ca un pandant la caseta despre istoria romanilor spusa de domnul Neagu Djuvara. Dupa ce am scris-o dintr-o suflare, in 2-3 saptamani, am aflat insa ca nu mai era dorita (gurile-rele zic ca unora nu le-a placut persoana mea). Amicul care mi-a cerut-o mi-a „dat voie" sa o public daca gasesc un editor. Ma bucur ca mi s-a dat aceasta idee, fiindca din proprie initiativa n-as fi indraznit sa scriu o istorie a limbii romane. In aceasta noua perspectiva, am inceput sa-mi pun problema stilului: era un text redactat pentru a fi ascultat, nu citit. Am adoptat deci stilul unei povestiri facute pentru persoane care nu stiu aproape nimic despre limba romana. Am folosit fraze scurte, clare, fara paranteze. Nu are nicio nota de subsol. Am ales exemplele cele mai evidente. Cand am citit textul, m-am bucurat ca am putut da asa ceva. Era ca un copil din flori! Ma bucura faptul ca volumasul acesta de 160 de pagini, ce cuprindea insa experienta mea de patru decenii, a fost tradus in 6 limbi: franceza (1999), spaniola (2001), japoneza (2001), italiana (2004), engleza (2005) si greaca (2008).

Sursa: http://http://www.zf.ro

Mai multe despre Marius Sala http://ro.wikipedia.org/wiki/Marius_Sala